Proiectul eTwinning ”YES, WE CAN!”

În cadrul proiectului eTwinning YES, WE CAN!, coordonat de prof. Oprișan Andra, în colaborare cu prof. Cristina Dascălu și prof. Livia Pop, elevii clasei a VII-a C a Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” au avut ocazia să colaboreze cu parteneri din mai multe țări (Turcia, Italia, Armenia, Bulgaria și Spania). Ulterior, s-a alăturat proiectului și Clasa Pregătitoare B, condusă de prof. Ana-Maria Pop.

Proiectul are ca scop conștientizarea importanței respectării mediului în care trăim. În acest an școlar am învățat despre problemele cu care se confruntă planeta noastră, am încercat să găsim soluții pentru rezolvarea acestora, am învățat ce înseamnă reciclarea, am creat sloganuri pentru a încuraja și pe alții să ne urmeze exemplul. Printre activitățile proiectului se numără lecții la clasă, activități practice cum ar fi plantarea unui copac în curtea școlii, folosirea tehnologiei pentru a crea jocuri pe tema proiectului, reutilizarea obiectelor care, altfel, ar fi contribuit la poluarea planetei noastre, vizite din partea unei organizații care, prin intermediul unui joc, a învățat elevii, ce înseamnă un oraș verde, interacțiune directă cu elevii parteneri din proiect, prin intermediul twinmailului, diverse activități de Ziua Pamântului, Ora Pamântului, Ziua eTwinning, creare de măști cu animale în pericol de extincție, Ziua Siguranței pe Internet, Stay At Home, Ziua Mondială a Apei.

Perioada de izolare ce ne-a ținut în case din martie până în prezent ne-a împiedicat să realizăm unii din pașii proiectului, dar nu am dat înapoi! Am regândit proiectul și am făcut activități de la distanță. Elevii noștri s-au implicat și de la distanță în acest proiect, alăturându-se propunerilor partenerilor din proiect și realizând de acasă activitățile propuse.

În anul școlar 2019-2020, clasa pregătitoare B, înv. Pop Ana-Maria de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej a participat cu activități în cadrul proiectului eTwinning ” Yes, we can!”.

În fiecare lună am avut o tematică, majoritatea având ca scop educația copiilor în și pentru salvarea Planetei. Temele au fost :Ultimul apel pentru climă, Ziua mondială a drepturilor copiilor,Împreună salvăm Planeta, Ziua internetului sigur, Apa este viața , Animale pe cale de dispariție Stay at home, Ziua apei, Ziua Pământului, Ziua eTwinning. Fiind vorba despre o clasă pregătitoare, activitățile copiilor s-au realizat prin desene, măști, lucrări din materiale reciclabile, etc. Toate au fost însoțite de proiecții de filme, discuții, activități practice. Până în luna martie, activitățile s-au derulat la școală, din martie online. „Albinuțele harnice” au vrut ca prin aceste activități să arate că și ei pot să își facă cunoscută munca în fața colegilor din celelalte țări participante la proiect, chiar dacă la debutul proiectului nu știau să scrie.

Suntem mândri de munca depusă de elevii noștri în acest proiect și vom continua experiența noastră internațională în proiecte viitoare.

Prof. Andra Oprișan, prof. Anamaria Pop

 

Sari la conținut