Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, Dej, a fost gazda primei reuniuni internaționale a proiectului ”Developing trans and inter curricular skills for the 21-st century” în decursul săptămânii 7-11 noiembrie 2016. Demersul beneficiază de finanțare europeană și este derulat în cadrul programului ”Erasmus+” al Comisiei Europene. Scopul proiectului este de a se dezvolta o infrastructură de evenimente care să permită predarea trans și inter disciplinară.

La întrunire participă un grup de 30 profesori de la 8 școli din tări ale spațiului european.

Programul întrunirii conține activități de prezentare a specificului educațional al școlilor din Spania, Italia, Polonia, Grecia și Turcia, asistență la ore de curs, dezbateri cu privire la optimizarea desfășurării întrunirilor de proiect, dezbateri cu privire la maximizarea impactului proiectului în rândul comunitățiilor educaționale locale, sesiuni de informare asupra specificului predării trans și inter disciplinare sub îndrumarea specialiștilor de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și sesiuni de implementare a platformei educaționale ”Moodle” ca instrument de lucru al proiectului.

Debutul activităților a insemnat organizarea în ziua de luni, 7 noiembrie 2016, a unei serate cu specific românesc care a transmis specificul cultural și tradițional al regiunii noastre, prin intermediul unui program artistic susținut de elevii școlii.

Un moment emoționant pentru toți participanții a fost vizita la Primăria Municipiului Dej, unde delegațiile au fost primite de domnul primar, Costan Morar, care s-a dovedit a fi o gazdă caldă și primitoare și a asigurat participanții de sprijin în promovarea proiectului la manifestările culturale specifice inițiate de primărie.

Reuniunea s-a bucurat de impicarea entuziasta a tuturor participantilor la proiect. Ca de obicei, acest gen de contacte au ca scop ameliorarea tehnicilor educationale, generarea unui nou context de evenimente pentru promovarea actiunilor educative și o mai bună motivare a tinerilor de a se implica în actul educațional promovat de fiecare școală.

In ultima zi a proiectului sentimentul predominant desprins din declarațiile participantilor a fost acela de încredere în reușita parteneriatului.

Sari la conținut