Despre proiectul eTwinning “Bees Are Our Friends”
În anul școlar 2023-2024, elevii clasei a IV-a C, au participat la activitățile proiectul “Bees Are Our Friends”. Parteneriatul a reunit școli din nouă țări europene, cu participarea a 60 de cadre didactice și implicarea a peste 300 de elevi, cu scopul de a explora, prin diverse activităţi, rolul crucial pe care albinele îl au în menţinerea vieții pe Pământ și de a identifica modalități practice de a contribui la conservarea lor.
Proiectul are ca fondator Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” Nehoiu, România și co-fondator Marmaris Anadolu İmam Hatip Lisesi, Marmaris, Turcia.
Elevii și profesorii implicați au avut următoarele obiective:
– să dobândească cunoştinţe de bază şi abilităţi practice pentru protejarea albinelor;
– să conștientizeze importanța albinelor în viața oamenilor;
– să promoveze protecția mediului înconjurător-
– să identifice componentele unei albine;
– să confecționeze albine din materiale reciclabile și să realizeze poezii/eseuri despre albine;
– să utilizeze limbajul specific educaţiei ecologice şi sanitare;
Activităţile abordate au inclus studiul ciclului de viață al albinelor, înțelegerea procesului de polenizare și importanța sa pentru reproducerea plantelor, analiza amenințărilor cu care se confruntă astăzi albinele (de exemplu schimbările și utilizarea pesticidelor ), dar și identificarea unor soluţii viabile pentru protejarea lor.
Pe lȃngă aspectele știinţifice abordate, proiectul a contribuit la dezvoltarea de abilități practice și a generat o atitudine pozitivă în rȃndul elevilor, cu privire la protejarea albinelor și a mediului înconjurător. Acest lucru poate include, de exemplu, promovarea unor practici agricole durabile care să minimizeze impactul negativ asupra acestora.
Profesorii și elevii și-au împărtășit experiențele și resursele educaționale create prin intermediul platformei eTwinning, promovȃnd astfel schimbul de cunoștințe și bune practici între școlile din diverse țări europene. Această colaborare internațională nu doar le-a îmbogăţit cunoștinţele elevilor asupra importanței albinelor, ci i-a și încurajat și să devină cetățeni globali responsabili, conștienți de interconexiunile dintre acțiunile lor individuale și sănătatea ecosistemului.
Proiectul eTwinning „Bees Are Our Friends” înainte de toate a reprezentat un îndemn pentru acțiune și schimbare, nu doar un proiect educaţional. Prin colaborare și educaţie, participanții au fost îndemnaţi să devină agenți activi în protejarea albinelor și a mediului înconjurător, contribuind astfel la construirea unui viitor sustenabil și mai echilibrat pentru toți locuitorii Terrei.
Profesor pentru învățământul primar: Gabriela Engheș